„Pot să vă spun doar că după încheierea mandatului domnului președinte Băsescu, nu am discutat cu acesta. Nu am discutat despre dosarele penale nici cu fostul președinte, nici cu actualul președinte. (…) Nu discut cu actualul președinte despre dosare nici la modul general. Am avut o discuție înainte de începerea prezentării raportului de activitate (pentru anul 2014 – n.r.), cu privire la datele statistice, cu privire la rezultate obținute de DNA. Nu am avut discuții punctuale pe anumite dosare, ci au fost discuții de principiu care vizează instituția, a nevoii de resurse umane, nevoia de a modifica anumte legi, chestiuni pe care le discutăm cu ministrul de Justiție și cu ministrul de interne, care cred că sunt importante între conducătorii a două instituții importante în stat”, a spus Kovesi, duminică, la emisiunea „După 20 de ani”, difuzată de PRO TV.
Procurorul șef al DNA a punctat că nu discutat niciodată despre dosare penale cu premierul Victor Ponta.
„Singurele discuții pe care le-am avut cu premierul au fost doar cele privind invitația care i-a fost adresată dumnealui, de a participa la raportul anual de activitate. În cursul anului trecut am avut o discuție despre suplimentarea schemei de personal”, a adăugat Kovesi.